For those about to rock

Scrisoare deschisa catre posturile de radio romanesti

imaginea utilizatorului Stefan Mardale

Mă numesc Ștefan Mardale, am 47 de ani și sunt profesor de canto la o școală particulară. Materialul de mai jos este un îndemn la o mai bună promovare a muzicii românești care ar fi un bun mijloc de a face cultură pe bani puțini pentru cei mulți, cu condiția ca melodiile să nu fie doar forme fără fond, sonorități de tinichea. Vă doresc sporuri bune!

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
“Nici vorbă c-o să-i punem să muncească, dar în orele libere vom căuta să le înjghebăm o viaţă plăcută, ca un joc de copii, cu cântece naïve, cu coruri şi dansuri nevinovate”.

Ce se întâmplă în sec 21, mai ales în FM-ul românesc, seamănă cumva cu ce scria Dostoievski? Citatul de început este decupat din discursul Marelui Inchizitor care se indentifica de fapt cu mai marii lumii acesteia. Cui se adresa? Suspans. Lumini stinse. Tobele în crescendooooooooo…o…o… opriţi! Fiind “popoliticacaly" corect nu pot să-I dau numele, pentru că nu găsesc a trei sursă. Sunt oameni care la auzul numelui Lui, simt un fel de cui în talpă sau un ghimpe în inimă.

Ale cui sunt radiourile şi televiziunile ţării acesteia? Aproape toţi oamenii ţării acesteia ar trebui să ştie că ele sunt ale mai bănoşilor lumii acesteia. Din nefericire cel mai audiat post din cele bugetare (R. Actualități), în orele de bună şi foarte bună audiență, se comportă mai veros decât unele posturi comerciale. În loc să fie un exemlu el este o scuză pentru cele private. De asemeni pe R. Cultural procentul de muzică românească este de maxim 10% exact ca la cele comerciale, identic se întamplă la Radio București.

Spre exemplu vă întreb de ce nu am auzit niciodată la niciun radio înainte sau după '89 compoziția Sfinx, Horă de Băieți, un cântec ritmat pe un minunat text de Arghezi? … şi am o listă de n-o să vă vină să credeţi! Nu de puține ori am auzit realizatori care deplâng lipsa de atitudine a românilor. Câte cântece de atitudine (sau frumoase în deplinătate) au fost promovate în ultimii 20 de ani, după ce timp de cinci decenii atitudinea adevărată era recompensată cel mai ades cu pușcăria? Sunt eu masochist că trăiesc în România? Cine mă vrea prost?

Melodiile de care vreau eu să pomenesc sunt ale unor autori, care dacă se năşteau într-o ţară de proşti, cum se afirmă adesea, n-aveau cum să compună cântece aşa de frumoase dar atât de necirculate în FM-ul românesc. Sfinţii Părinti ai Bisericii pe când Biserica era Una au decis să incanteze rugăciuni, după ce observaseră că oamenii prind mai bine mesajul dacă acesta e cântat. Câţi români pot simţi în timp real un cântec cu versuri în limba engleză într-o ţară francofonă cum ar veni? Doar câțiva traducători din cei foarte buni. Cine nu crede să încerce măcar a înțelege textul melodiei Come Together, cântec de atitudine Lennon & McCartney.

Am început cu un citat, voi încheia cu altul din paginile de jurnal (1945) ale lui Tudor Muşatescu:
"Sper să pot, în scurt timp, să “înnobilez” genul ăsta, atât de agreabil şi cerut, al spectacolelor musicale. Sunt convins că nu e publicul de vină. Numai autorii mârlani, agramaţi şi directorii imbecili sau duşi cu preşul de... “specialişti”. Nu spectatorii strică teatrul ci invers". Se poate aplica fără dubiu: nu acultătorii strică muzica radiourilor ci invers.

Stefan Mardale

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
P.S.
Se spune că într-o pădure izbucnise un incendiu devastator și o pasăre Colibri tot aducea apă în cioc, ca să stingă focul. Toate celelalte animale, înnebunite de spaimă, fugeau care încotro, pe unde nimereau. Pasărea Colibri continua, însă, să care apa în cioc. Un tigru, conștient de zădărnicia demersului, îi atrase atenția: Ești nebună? Tu crezi că poți să stingi focul ăsta imens cu stropul... de apă pe care-l aduci tu? Pasărea Colibri îi răspunse: Eu îmi fac partea mea...

Stefan Mardale
Scrisoare deschisa catre posturile de radio romanesti